Istoria dacilor începe cu mult înainte ca numele lor să apară în izvoarele scrise. Ei fac parte din marele grup al tracilor, populații indo-europene care, începând aproximativ cu mileniul al II-lea î.Hr., s-au stabilit într-un spațiu vast ce cuprindea Balcanii, zona carpatică și regiunile nordice ale Mării Egee. Dacii reprezintă ramura nordică a acestor triburi, adaptată mediului specific al Carpaților și al podișurilor înconjurătoare.
Teritoriul locuit de daci era unul variat și strategic: Munții Carpați ofereau protecție naturală, pădurile dense asigurau resurse și adăpost, iar râurile mari – precum Dunărea – reprezentau atât granițe naturale, cât și rute comerciale. Această combinație a favorizat dezvoltarea unei societăți relativ autonome, greu de cucerit, dar deschisă schimburilor economice și culturale.
Dacii nu apar „dintr-odată” în istorie, ci sunt rezultatul unui proces lung de formare. Cultura lor s-a dezvoltat din amestecul populațiilor locale din epoca bronzului și fierului, influențate de contacte cu alte civilizații, precum cele grecești și scitice. Începând cu secolele VIII–VI î.Hr., aceste influențe devin tot mai vizibile, mai ales prin comerțul cu coloniile grecești de la Marea Neagră.
Primele referințe clare despre daci și geți apar în scrierile autorilor greci. Istoricul Herodot îi menționează în secolul al V-lea î.Hr., descriindu-i ca fiind „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”. El face referire în special la geți, considerați de mulți cercetători drept o ramură apropiată sau chiar identică dacilor.
De asemenea, izvoarele antice sugerează că dacii aveau o religie complexă și o credință puternică în nemurire, ceea ce le influența comportamentul în luptă și organizarea socială.
În această perioadă timpurie, dacii erau organizați în triburi conduse de căpetenii locale. Nu exista încă un stat unitar, dar existau alianțe între triburi, mai ales în fața pericolelor externe. Viața era predominant rurală, bazată pe agricultură, creșterea animalelor și meșteșuguri.
Dacii au intrat în contact atât pașnic, cât și conflictual cu popoarele din jur. Comerțul cu grecii a adus obiecte de lux, tehnici noi și influențe culturale, în timp ce confruntările cu sciții și, mai târziu, cu alte puteri regionale, au contribuit la dezvoltarea abilităților lor militare.